miercuri, 29 februarie 2012

SCARI METALICE

Structurile pentru constructii dispuse pe mai multe niveluri au in mod necesar in componenta SCARI de acces pentru diferitele niveluri.
Pentru o casa avand regim de inaltime subsol-parter-etaj1 si mansarda, nu este necesar un lift. O scara insa este inevitabila.

Structura pentru scara metalica proiectata de mine in acest caz rezolva mai multe probleme:


  • este o constructie metalica usoara; in casa construita in anul 1937 pe care am consolidat-o si care se afla in zona Cotroceni, aceasta conditie este foarte importanta.  Lucrarea in discutie este in desfasurare de mai mult de un an de zile si a presupus o elaborare cumplita de solutii tehnice dificile, pentru o suprafata construita pe nivel de numai 100mp.  Masa totala a constructiei este importanta, deoarece terenul de fundare este FOARTE SLAB.
  • este o scara foarte confortabila si comoda pentru urcat/coborat. scara din imaginile alaturate are o panta de aproximativ 33 grade.  Aceasta corespunde unei dimensiuni ideale treapta/contratreapta de 17/28 cm
  • scara ocupa un spatiu minim; avand in vedere solutia de desfasurare dublu-balansata a treptelor, zona ocupata de aceasta scara in plan este redusa la minimum, astfel spatiile camerelor sunt mai generoase- aceasta este foarte important la o constructie ultracentrala, edificata pe un teren de 115 mp.
  • scara este supla
  • scara are multe alte calitati ce vor fi dezvaluite pe parcurs.
  • imagini cu scara dublu-balansata, pentru diferenta de nivel de 3.00m si spatiu in plan ocupat de NUMAI 8 MP!

joi, 16 februarie 2012

Aspectele secundare ale unei constructii sau “diavolul este in detalii”

Din ce in ce mai multe solicitari si cereri de oferta se grupeaza in jurul unei suprafete aproape universal valabile; pare ca toti investitorii privati care anul acesta au de gand sa realizeze o constructie vor exact aceeasi dimensiune da hala metalica prefabricata, ca si cand orice afacere s-ar putea imagina este usor de integrat in volumul si suprafata despre care vorbesc.

Aproape 90% din solicitarile dumneavoastra vin pe aceasta dimensiune ce devine, aproape implacabil, dar si incredibil, un standard.   Din acest motiv am si studiat lucrarea despre care scriu si am ajuns sa cunosc totul despre constructia de hala despre care vorbesc.  Am facut nenumarate calcule, in ipoteze de incarcari din cele mai diverse care pot aparea in Romania si nu am omis, ci dimpotriva am excelat in calculul incarcarilor date de zapada si vant.  Pot spune ca ceea ce am realizat, ca prototip virtual, rezista in conditii foarte bune, garantat, oricaror viscole imaginabile in Romania.

Ca sa puteti vizualiza aceasta deosebita sarcina la care este supusa constructia unei hale metalice, imaginati-va o parcare...de camioane, ce “troneaza” pe acoperisul dvs.  Este exagerat?  Nu, nu este deloc exagerat.  Un camion obisnuit, avand 2 osii pe spate, are masa totala autorizata, sa spunem de 25 tone; dimensiunile acestui camion sunt de 2.45 m latime x 10.00 m lungime, adica suprafata totala este de cca. 25 mp, rezulta deci o incarcare de aproximativ 1 tona = 1000 kg/mp. Daca priviti la televizor imaginile recente din Baragan, veti descoperi ca stratul de zapada depus pe constructii depaseste uneori 1 m grosime; la o densitate a zapezii semi-afanate de (conform http://www.scribd.com/doc/50262928/14/Densitatea-zapezii) cca 500 kg/mc, ajungem usor la valoarea mentionata mai sus, care apasa asupra acoperisurilor.  Pentru cei mai procesivi, declar ca am rotunjit cifrele in asa fel incat imaginea generala sa fie mai usor de inteles.

Cu toate acestea, costul structurii de rezistenta pentru o astfel de lucrare, si anume partea metalica a constructiei, reprezinta numai 50% din valoarea probabila a investitiei in constructia propriuzisa.  Daca raportam la o suma globala, in care suntem obligati sa includem si bransamentele la utilitati, imprejmuirea terenului, drumul  si platformele de incinta, proiectare si autorizare lucrari, atunci valoarea structurii de rezistenta nu mai reprezinta decat maximum 25-30% din totalul investitiei.

Ce alegem atunci? Unde alegem sa facem rabat, de unde mai taiem ca sa ajungem la ceea ce consideram noi insine ca reprezinta bugetul ideal al investitiei?  Deunazi discutam cu cineva din Brasov, care mi-a solicitat un pret pentru o constructie de tip hala metalica si care a tinut sa-mi compare pretul pentru constructie cu doua variante de “pret pe metrul patrat” de autoturism, alegand ca marci reprezentative o varianta coreana si una germana de top.  Intr-o astfel de investitie, orice comparatie cu lumea “auto” este perdanta.  Nu poti compara preturile decat daca mergi undeva in clasa autovehiculelor profesionale, de transport marfuri de exemplu. Aici poti compara camioane italienesti, suedeze sau nemtesti.  Daca te uiti pe sosele sau intrebi un profesionist in domeniu, vezi ca nu pretul de achizitie a fost cel mai important, ci costul final in exploatare, siguranta, fiabilitatea.  Elementele de baza ale unei oferte asa trebuiesc analizate.  Ceea ce vei cumpara nu trebuie sa fie un morman mai mic sau mai mare de fiare insurubate, ci o “masina de facut bani”, pentru ca de aceea pleci de acasa la afacerea pe care o pornesti, pleci sa faci bani si nu sa iti faci griji!

Pune in balanta si calculeaza un cost final in exploatare, pentru minim 5 ani de utilizare a constructiei de hala industriala metalica pe care ti-o propui. Amortizarea unei constructii se face in timp.  Orice cheltuiala neprevazuta trebuie evitata.  Mai bine pornesti de la un proiect scump (= complet, bine gandit) si faci o investitie inteligenta, decat sa pleci de la 0 proiect si oarece experienta anterioara “similara” si sa rezolvi pe parcurs toate problemele care apar.  In varianta din urma, nu mai apuci sa lucrezi pentru a face bani, ci pentru a rezolva probleme...neprevazute!

Finalul acestei povesti ar trebui scris chiar de sutele de investitori care au realizat o lucrare de acest tip; ar fi important de relevat urmatoarele:

1.    Cu cat ati depasit in final bugetul alocat “in prima instanta” investitiei
a.    -10%
b.    0%
c.    +10%
d.    +20%
e.    peste 30%
2.    Ce a ridicat cele mai multe probleme in finalizarea proiectului dvs.
a.    Timpul de executie nerealist
b.    Priceperea constructorului
c.    Priceperea proiectantului
d.    Autoritatile
e.    Altele: enumerati
3.    Care a fost criteriul pe care ati ales Executantul lucrarii
a.    Pretul
b.    Termenul de executie
c.    Calitatea promisa
d.    Renumele
e.    Altul: explicati
4.    Sunteti multumit de rezultatele investitiei, scopul pentru care ati realizat investitia a fost atins?
a.    Da, investitia se amortizeaza si lucrurile merg bine
b.    Nu, din cauza crizei afacerea nu mai merge
c.    Lucrarea a fost dezastruoasa, nu am reusit sa incep sa recuperez banii
d.    Alte pareri:.......

marți, 22 noiembrie 2011

Cum calculez pretul ofertei


Suntem foarte adesea intrebaţi, şi trebuie să răspundem hotarât, in 2 minute, exact la telefon, CAT COSTA.  Trebuie sa spunem un pret imediat, altfel se cheama ca nu stim meserie, nu stim “cu ce sa mananca” treaba aceea pe care o producem noi si o vindem.
Persoana de la capatul celalalt al firului doreste un lucru pe care il voi denumi generic “chestie”.

Chestia asta este de cele mai multe ori o constructie care ajunge sa coste cateva zeci de mii de euro, in mod obisnuit, iar in mod exceptional trece si de milion.  Valorile ce se invart in jurul sumelor cu 6 cifre sunt destul de rare, iar cei ce doresc astfel de investitii au o alta modalitate de cercetare a pietii.

Intrucat sunt specializat in constructii si sisteme de constructii pentru utilizari de la normale la foarte speciale, am o acoperire foarte buna in experienta –atat in proiectare cat si in executie- de lucrari industriale.  Aceasta imi da posibilitatea sa analizez chestia inca de la primele vorbe spuse de interlocutor.  Este exact ca la scoala, cand profesorul te intreaba de acolo de unde...nu ai invatat si nu ai citit macar odata.  Ce face interlocutorul?  O scalda, o “da la intors”, lucrul acela nu e important, de treaba aceea ma ocup eu ca am mai facut, tu da-mi doar partea de la mijloc, la care eu nu ma prea pricep... Si continui cu cateva intrebari importante, dintre care cele mai importante sunt legate de existenta unui teren, a unei Autorizatii de Construire, a unui Buget, a unei Planificari a investitiei, ca timp.

Analiza mea pentru calculul unei oferte se face in patru pasi “simpli”.

Pasul nr. 1 - Stabilirea geometriei constructiei. (interactiv)
De cele mai multe ori, clientul NU STIE CE VREA.  Sigur, vei spune nu! Eu stiu exact ce vreau !.  Si de aceea iti cer sa-mi raspunzi la intrebari.  De ce te balbai?  Pentru ca de fapt nu stii.  Scopul telefonului nu este stabilirea unui contract de lucrari.  Scopul telefonului tau este acela de a vedea cum stau lucrurile, pe unde e piata, etc.  Geometria constructiei, in mod intuitiv, se refera la deschiderea libera, numarul de deschideri, inaltimea utila la interior (si NU inaltimea la streasina ), numarul de usi de acces si destinatia acestora – pietoni, autoturisme/autoutilitare/camioane- precum si suprafata vitrata necesara, care este legata de tipul de activitate desfasurat in incinta respectiva.

Pasul nr. 2Stabilirea solutiei de structura (dimensionarea elementelor constructive principale), in functie de datele de la Pasul 1 si de ZONA in care este realizata constructia.  O sa iau un exemplu banal, si anume zapada.  Pe teritoriul Romaniei exista trei mari zone/incarcari de baza din zapada, considerand o perioada de revenire de 50 de ani – 1,50; 2,00, 2,50 kN/m2; Pentru aceste zone exista o serie intreaga de coeficienti care tin cont de forma chestiei, a acoperisului, si de multe alte lucruri esoterice. Ceea ce trebuie stiut este ca niciunul din cei 4-5 factori importanti de incarcari ce trebuiesc considerate nu este mai putin important decat celalalt.

In interiorul acestei etape se stabileste cantitatea totala de otel care va fi consumata pentru construirea structurii de rezistenta a acelei chestii.  Precizia cu care poate fi stabilita aceasta cantitate este data de volumul de informatii si calitatea acestora, obtinute in pasul 1. Precizia este influentata si de experienta lucrarilor anterioare, de dimensiunea lucrarii – cu cat lucrarea este mai mare precizia este mai buna, intrucat erorile sunt mai mici- precum si de alti factori : rabdarea, prospetimea preturilor din baza de date, interesul de a lua sau nu o eventuala comanda, etc.

In ceea ce ma priveste, ofertele pe care le propun sunt afectate de un ±5% la capitolul consum de materiale/pret final.

Pasul nr. 3Intocmirea unui pret DE PRINCIPIU.  Actualizarea informatiilor,  a bazelor de preturi de lucru si elaborarea unui scenariu probabil de desfasurare a lucrarilor, o programare ce ulterior se va transpune intr-un fel de grafic GANTT al lucrarilor, termenelor de plata, etc., acestea sunt elemente componente ale cautarilor pentru cea mai buna solutie pentru un anumit client.

Aflarea preturilor reale de la concurenta este de asemenea un element important pentru ghidarea unui pret tinta.  De aceea, daca cineva imi spune “am gasit la cineva o oferta cu 50%  mai ieftina”, il sfatuiesc in mod serios sa se abtina sa arunce banii pe fereastra.

Pasul 3 poate dura intre 2 ore si 2 saptamani.  Este important pentru mine sa stiu ca nu fac o munca superficiala si de aceea caut sa fiu pe deplin lamurit in privinta tuturor aspectelor.  Unul din cele mai importante criterii este cel legat de solvabilitatea clientului, de istoria sa pe piata din Romania. Exista site-uri care ofera gratuit informatii despre firmele din Romania.  Daca eu ma duc sa inchiriez o nacela sau 500 de popi metalici, sunt tratat in acelasi fel!


Pasul nr. 4Comunicarea ofertei.  In mod obisnuit, doresc sa ma intalnesc cu clientul oriunde, pe parcursul pasilor 1...3.  De cele mai multe ori, clientii evita aceste intalniri.  Motivele sunt simple, si sunt legate de aspectul seriozitatii cererii de oferta.  Cat respect poate sa aiba un client pentru munca depusa GRATUIT de un om, daca refuza sa se intalneasca pentru discutii?  Cata seriozitate si nevoie efectiva de asistenta are cineva care isi construieste acolo, o chestie  de 50 000 -300 000 euro, si vrea doar o vorba la telefon sau un pret comunicat scurt “ pe meil”.  Acelasi respect pe care il arata pietonului clacat cu “gipul” pe trecerea semnalizata.


Si atunci, ma gandesc ce este oare bine sa fac?  Astept la pasul 3, pana am un semn pozitiv.  Daca lucrurile decurg normal si intalnirea are loc, am 88% sanse sa am cel mai bun pret de pe piata pentru un anumit produs personalizat, oricare ar fi acesta, si lucrurile se refera la “bottom line”, suma tuturor cheltuielilor pentru a obtine acel produs.  De ce?  Pentru ca la mine exista acea consideratie pentru banii investiti pe care de multe ori nici macar clientul nu o dovedeste.
In acest spirit eu adun intr-o oferta nu doar ceea ce stie clientul – lucruri vagi – despre viitoarea lucrare, ci experienta mea de proiectant de structuri si executant de lucrari, de peste 20 de ani.

In spiritul celor de mai sus, initial oferta mea pare foarte scumpa, la inceput.  Cu toate acestea, intreaba-l pe viitorul tau antreprenor daca stie ce este acela un solbanc, sau o cosoroaba.  S-ar putea sa ai surprize.



Am scris aceste cateva idei succinte, desigur nu pentru a dezvalui tehnica mea de a face oferta in domeniul halelor industriale, aceasta mi-ar lua mult mai mult timp si nu stiu cui ar folosi.  Am pornit de la zecile de telefoane pe care le primesc saptamanal si care au acelasi subiect: pretul unei constructii.  Oameni buni, asta este cu adevarat o treaba serioasa, care se face de catre profesionisti.  Nu va lasati incantati de un pret mic la inceput.  Nici macar nu stiti la ce va inhamati!  Studiati firmele si experienta celor care va fac oferte, si in acelasi timp NU BATJOCORITI munca depusa pentru intocmirea unei oferte.  Daca intentionati cu adevarat sa investiti, gasiti timp pentru a sta de vorba cu cei alesi pentru ofertare.  Este un  bun pas pentru a va arata consideratia fata de efortul depus de ofertant.